PATRES: Prosumatorii nu sunt o problemă, sunt o megaoportunitate. Problema ține de calitatea rețelei de distribuție a energiei electrice



InvesTenergy, 11 decembrie 2023

Prosumatorii nu sunt o problemă, sunt o megaoportunitate. Problema ține de calitatea rețelei de distribuție a energiei electrice, susțin reprezentanții Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile (PATRES).

„Încă din 2021, când a început să crească foarte mult prețul energiei, era previzibil că va urma un boom al prosumatorilor. Ca urmare, s-a acordat sprijin celor care doresc să devină prosumatori prin programul Casa Verde. Distribuitorii ar fi trebuit să se pregătească: să cumpere mai multe contoare, să întărească rețeaua. Operatorii spun acum că din cauza invertoarelor instalate de prosumatori crește tensiunea în rețea. Corect, crește cu 3-5 volți! Ce nu se spune este că tensiunea în rețea a fost și este mult mai mare decât standardul de calitate. Era evident că vor apărea aceste probleme!”, potrivit PATRES.

„Este un mit faptul că prosumatorii își instalează capacități supradimensionate, mai subliniază aceștia. De peste 20 de ani, rețeaua a fost dezvoltată la cerere, pe banii consumatorilor. Extinderile de rețea nu s-au făcut centralizat. Nu a existat o gândire!, mai sesisează reprezentanții producătorilor de energie din surse regenerabile, care explică: „Capacitatea medie a panourilor pentru o casă este de 5 kW.  Firesc, când faci o astfel de investiție, este indicat  – încă de la început – să te gândești cum va fi consumul peste 10-20 de ani. Este posibil să îți achiziționezi o mașină electrică sau o pompă de căldură. Ulterior, este dificil de realizat o suplimentare de capacitate pentru că, tehnic, panourile dintr-un sistem vor avea randamentul celui mai slab”.

Prosumatorii trebuie încurajați și sprijiniți în România, în nici un caz să fie limitați! Sunt situații în care se exagerează – de exemplu persoane fizice care își instalează sisteme de PV de de 400 KW pe terenul din spatele casei. În astfel de situații nu există nicio legătură cu conceptul de Prosumator! Nu este însă corect să limitezi un Prosumator de bună credință, care a dobândit acest statut respectând legislația, și care va dori să-și achiziționeze o mașină electrică sau o pompă de căldură și are nevoie de o putere instalată mai mare. De altfel, o limitare a prosumatorilor este o măsură care nu-și are rostul, din punct de vedere tehnic aceștia fiind limitați ca putere instalată tocmai de operatorul de distribuiție. Noi abia am început să vorbim de panouri fotovoltaice pe acoperișuri și deja ne gândim cum să le punem limite, în loc să venim cu soluții cum să rezolvăm problemele apărute, semnalează PATRES.

Măsuri imediate ar trebui luate pe zona de distribuție, unde – realmente – sunt necesare investiții majore, care să se facă într-un ritm accelerat, în rețelele învechite și nefuncționale. Sunt probleme la operatorii de distribuție, legat de tensiune, rețele subdimensionate etc, dar nu este vina prosumatorilor!  Accesarea fondurilor europene de către societățile de distribuție este una dintre soluții și vedem că se întâmplă, au completat reptrezentanții producătorilor de energie din surse regenerabile.