Martin Moise, PATRES, Speaker la Workshop-ul dedicat E-SRE, organizat de EUFORES și Comisiile parlamentare de specialitate



Astăzi, 22 martie, se desfășoară la Palatul Parlamentului, workshop-ul ”Perspective și cerințe pentru noile planuri de acțiune privind energia regenerabilă în România”. Organizat de Forumul interparlamentar pentru energie regenerabilă şi eficienţă energetică – EUFORES împreună cu Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Comisia economică, industrii şi servicii și Comisia pentru transporturi şi energie din Senat, workshop-ul se concentrează pe impactul modificărilor legislative privind promovarea surselor regenerabile de energie care afectează mediul investițional, precum și proiectele aflate deja în diverse faze de implementare în plan european și, în special, în România.

Reprezentanții PATRES participă la dezbaterile workshop-ului. PrimVicepreședintele PATRES, Dl Martin Moise este invitat în calitate de Speaker și va susține o prezentare cu tema “O perspectivă europeană asupra pieței românești a energiei: Regenerabile și eficiența energetică ca o strategie pentru locuri de muncă, creștere și incluziune socială”.

La workshop sunt prezenți reprezentanți ai comisiilor parlamentare sus-menționate, experți în domeniul energiei membrii ai EUFORES, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Energiei, Ministerului Economiei, ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, precum și asociaţii industriale.