„Degeaba încercăm să facem investiții în mii și mii de MW dacă nu avem cum să le racordăm și să evacuăm energia. Suntem într-un punct critic, suntem decuplați de realitatea din teren”, a precizat Martin Moise, PrimVicepreședinte PATRES, la conferința South East Europe Green EPC.
El a exemplificat: „Peste 40.000 de MW sunt cu avize tehnice de racordare valide. Nu am învățat nimic din primul val de regenerabile, când au fost 20.000 MW cu avize de racordare și s-au pus în funcțiune 5.000 MW. De fapt, marea majoritate a ATR-urilor prevăd întăriri de rețea. Întreg mecanismul prin care investitorul are acces la rețea nu este cel mai bun, la acest moment. Propunerea noastră inițială referitor la racordare, de instituire a garanțiilor din partea investitorilor, este aplicabilă astăzi, dar este prea târziu! Operatorii nu pot retrage valabilitatea unor documente, ar intra în litigii cu constructorii. Trebuia făcută curățenie înainte de a se institui acest mecanism”.
Referitor la stocare, Martin Moise a afirmat: „Un proiect de lege, solicitat de industrie, ce prevede exceptarea de la plata tarifelor asociate energiei (transport, distribuție, bonus de cogenerare, certificate verzi) pentru energia pe care o stochezi în baterii, a fost programat de 22 de ori la votul final în Parlament, fără succes. Se știe și se admite cât de importantă este stocarea și nu înțelegem ce se întâmplă, de ce această lege nu este votată, fapt ce ridică semne de întrebare legitime din partea noastră”.
Tot pe zona de stocare, reprezentantul PATRES a mai semnalat: „Al doilea call pentru proiecte de stocare pe PNRR este în etapa finală de analiză. Am aflat de la consultanți că marea majoritate a proiectelor au fost respinse, din motive tehnice, mecanismul fiind greu de înțeles. Fără stocare devine din ce în ce mai complicat și împiedicăm tocmai aceste proiecte, deși interesul investitorilor este foarte mare!”.
PrimVicepreședintele PATRES, Martin Moise, a participat, în calitate de Speaker, la South East Europe GREEN EPC, prima conferință de business regională ce dezbate avantajele contractării unui EPC în construcția unei capacități de generare energie din surse regenerabile, organizată de Creative Communication. PATRES a fost PARTENER STRATEGIC al evenimentului.